Ai auzit spunându-se că trebuie să ajungă la fundul sacului ca să ceara ajutor.
Atunci rămâne un singur lucru de făcut:

"Micşorează sacul!"

                                   de Dave Batty

I. Ce înseamnă să ajungi la fundul sacului?
II. Însuşirea comună a celor care au ajuns la „fundul sacului”
III. CumMicsoreziSacul

Ai auzit spunându-se că trebuie să ajungă la fundul sacului, la capătul puterilor, ca să ceara ajutor. Dar te întrebi, oare trebuie să aştepţi până ajunge acolo? Oare nu poţi cumva să micşorezi prăpastia, aşa încât cel drag ţie (fiul, fiica, soţul sau soţia) să poată primi ajutor mai curând?

I. Ce înseamnă să ajungi la fundul sacului?

Se întâmplă să vedem o persoană care a pierdut tot ce avea – slujbă, maşină, casă, respectul celor din jur, relaţia cu familia etc. Cineva „a ajuns la fundul prăpastiei” atunci când locuieşte pe stradă, sau când nimeni nu mai vrea să îi împrumute bani ca să iasă dintr-o situaţie de criză.

Un fost dependent mi-a spus: „Eu am simţit că sunt în fundul prăpastiei atunci când a trebuit să renunţ la demnitatea mea şi la respectul de sine, când am ajuns să fac orice ca să obţin bani pentru droguri. Mi-am vândut chiar şi trupul pentru câţiva dolari.”

O tânără mamă spunea că ea a atins limita atunci când a pierdut dreptul asupra celor doi copii, adâncindu-se tot mai mult în dependenţă.

„<Capătul drumului> pentru mine a însemnat că trăiam într-o durere imensă. Nu mai suportam starea în care eram. Când am ajuns în acel punct, în sfârşit am fost gata să ma schimb, să renunţ la viaţa mizerabilă pe care o duceam şi să cer ajutor.”

Să ajungi la „fundul prăpastiei” înseamnă de fapt să te confrunţi cu realitatea dură şi dureroasă, fără a avea unde să fugi.

Pentru unii înseamnă a rămâne fără un ban în buzunar, chinuiţi de foame. În acel punct durerea nu mai poate fi ignorată,  înecată în alcool sau amorţită de droguri.

„Am ajuns la capătul puterilor şi mi-am spus <Am nevoie de ajutor.> Acela a fost primul pas pe drumul meu către recuperare...”, spune un tânăr. „Eram în sfârşit gata să ascult ce aveau alţii de spus.”

Atunci când o persoană este obligată să confrunte consecinţele stilului său de viaţă iresponsabil, a atins fundul prăpastiei, a ajuns la capătul drumului. Nu este deloc uşor! Mulţi sunt foarte încăpăţânaţi.

„Mă îndreptam orbeşte către un dezastru iminent, dar mă convinsesem pe mine însumi că este cea mai bună cale,” explică un alt tânăr fost dependent.

„Renunţasem la viaţă, eram într-o stare jalnică. Nu vroiam decât să mor. M-am izbit de „fundul prăpastiei” când mi-am dat seama că nu mai pot să fug de realitate. Negarea şi iluziile mă duseseră pe un drum fără ieşire.”

Cum îţi dai seama că ajutorul pe care tu îl oferi are un rezultat pozitiv, că duce la o schimbare autentică? Dacă nu îl salvez din situaţia în care este, ce fac dacă moare? Ce pot să fac în scopul de a „micşora sacul” celui care nu vrea să se schimbe?

 

II. Însuşirea comună a celor care au ajuns la „capătul drumului”

Care este însuşirea comună a celor care au ajuns la „fundul sacului”, dar au supravieţuit?

Durerea!

„Mă chinuiam atât de mult încât îmi doream să mor”, a spus o tânără din programul Teen Challenge. „Durerea m-a făcut să văd realitatea deoarece durerea era reală. Nu mai puteam să fug de ea sau sa imi spun că nu există.”

Majoritatea membrilor familiei celui dependent simt durerea mult înaintea acestuia. Drogurile adesea amorţesc durerea. În plus iluziile care se dezvoltă în jurul abuzului de droguri fac ca cel dependent să nu înţeleagă daunele care însoţesc consumul.

Iată ce ne-a scris o elevă de liceu : „Mă bucur mult pentru cei din Teen Challenge care au scăpat de droguri, dar pe mine drogurile mă ajută! Dacă nu aş consuma nu aş putea să fac faţă vieţii.” 

Această tânără încă nu a înţeles legătura dintre obiceiul ei de a consuma droguri şi haosul care s-a instaurat în viaţa ei. Durerea străpunge acest zid al iluziilor şi obligă omul să se confrunte cu adevărul.

„Prietenul meu mi-a întreţinut dependenţa de droguri mai mult de 10 ani, ca apoi să sfârşească în închisoare. Înainte reuşam de fiecare dată să conving un prieten să îmi dea bani, dar de-atunci toţi îmi spuneau că nu vor să aibă de-a face cu mine. Îmi pierdusem şi drepturile asupra copiilor. Atunci când nimeni nu a mai vrut să mă ajute mi-am dat seama, în sfârşit, că am nevoie de un altfel de ajutor.”

Chiar şi în ceea ce îi priveşte pe cei care au ajuns la capătul puterilor şi au decis să ceară ajutor, drumul către reabilitare este adesea anevoios şi dureros.

„A trebuit să accept să îmi confrunt problemele – şi aveam multe.” Elisa a mărturisit „Am sunat-o pe mama de la un telefon public. A venit, m-a luat de pe stradă şi m-a ajutat să intru în Teen Challenge, unde am găsit răspunsurile lui Dumnezeu pentru problemele mele.”

„Când am intrat în Teen Challenge eram foarte confuză! Mă răsculam împotriva lucrătorilor, eram capricioasă şi inconstantă. Azi eram bine-dispusă, mâine – deprimată. În tot acest timp lucrătorii au continuat să îmi ofere dragoste şi să îmi arate responsabilitatea pe care o aveam pentru faptele mele. Încet, încet ceaţa care era peste mintea mea s-a risipit.
A fost un proces dificil, dar în sfârşit simt că am o bază puternică şi că de aici pot să construiesc relaţii sănătoase. Învăţ ce înseamnă să îmi asum responsabilitatea pentru propriile mele fapte, cuvinte şi sentimente.
Nu aş fi putut să fac toate aceste schimbări singură. A fost nevoie de dragostea lui Dumnezeu şi de puterea Lui ca să mă schimb. Atunci când I-am predat Lui voinţa mea a început cu adevărat schimbarea în mine.”

„Fundul prăpastiei” a fost pentru mulţi momentul în care s-au hotărât să se întoarcă, dar nu pentru toţi. Unii ajunşi în acest punct s-au sinucis. Alţii au ajuns în închisoare pe viaţă.

Deci ce va fi cu cel din familia ta care se află pe drumul pierzării, abuzând de droguri şi alcool? Poate prin faptele sale te răneşte pe tine şi pe ceilalţi.

Unii ar spune să te dai la o parte şi să aştepţi până ajung la capătul puterilor, în străfundul prăpastiei.

Există totuşi o alternativă. Trebuie să găsim o cale de a aduce capătul prăpastiei mai sus.

 

. Cum să micşorăm sacul?

1. Nu îi sări în ajutor!

Prea des acoperim deciziile iresponsabile ale celor dragi nouă, prinşi în lanţurile dependenţei: le plătim cauţiunea ca să poată ieşi din închisoare, le plătim amenzile, chiria. Ne încredem în explicaţiile tragice pe care ni le aduc.

„Am scos nişte bani şi i-am pus în portofel. Când am ajuns acasă nu mai erau acolo. Cred ca mi-au căzut!” Joacă atât de bine acest rol (priveşte-i doar lacrimile, frustrarea). „Am făcut tot posibilul să fiu responsabil, şi am rămas fără nimic.”

Inima ta, copleştă de compasiune simte alături de el şi eşti gata să îi oferi cu generozitate nişte bani până la ziua de salariu. Nu reuşeşti să vezi că dincolo de povestea emoţionantă este o  şarlatanie ca să poată obţine bani pentru droguri.

Micşorezi prăpastia celui drag dacă îi spui NU, lăsându-l să înfrunte consecinţele faptelor sale iresponsabile.

2. Spune-i adevărul

Nu îi ascunde adevărul despre problemele sale. Adesea vedem cu foarte multă claritate problemele străinilor sau ale cunoştinţelor îndepărtate, dar când vine vorba despre un membru al familiei noastre dorim să credem că situaţia este cât mai bună. Ne minţim astfel singuri spunându-ne că nu este totuşi atât de grav, este doar o fază şi cu siguranţă lucrurile se vor remedia cât de curând.

Trebuie să spui adevărul, nu într-o explozie de mânie şi frustrare, ci cu fermitate, aşa încât mesajul transmis să fie cât se poate de clar: „Ai o problemă, trebuie să te schimbi. Ai nevoie de ajutor. Eu nu pot să te schimb şi nu o să mai caut scuze pentru tine. Poţi să primeşti ajutor. Trebuie doar să vrei.”

De obicei ceaţa confuziei şi a iluziilor nu se risipeşte de la prima auzire a mesajului. Cei care lucrează în domeniul adicţiei văd adesea că este nevoie de cel puţin 30 de mesaje asemenea celui de mai sus, ca o persoană dependentă să admită că are nevoie de ajutor. 

 3. Nu lua decizii în locul său

Într-o familie fiul a renunţat la şcoală în primul an de facultate. S-a întors acasă aducând cu el dependenţa lui. Nu s-a angajat, aşa că, pentru a nu îşi pierde maşina, mama şi tata i-au plătit toate taxele.
 

Un tânăr lăsat să moară de foame Atunci când un fiu rebel decide să plece de-acasă este un moment deosebit de dureros pentru familie, şi mai ales pentru părinţi. Cu siguranţă însă, acesta nu este primul semn al unei probleme în familie. Istorisirea din Luca 15:11-32 ne arată un fiu arogant care îşi cere dreptul la moştenire chiar înainte de moartea tatălui său. Pleacă în lume şi petrece până rămâne fără niciun ban. Este clar că atunci şi prietenii l-au abandonat. Ajunge să lucreze ca îngrijitor de porci şi să se uite cu jind la mâncarea animalelor. În ciuda situaţiei lui disperate, nimeni nu îi vine în ajutor. Aceasta este partea bună a pildei, întrucât mizeria din viaţa lui îl face să simtă că „i-a ajuns cuţitul la os”. Şi-a venit în fire şi realitatea a spulberat închipuirea în care trăia. Şi-a asumat responsabilitatea pentru păcatele pe care le-a făcut, pentru deciziile greşite pe care le-a luat, şi a hotărât să se schimbe. Procesul reabilitării a început prin mărturisirea păcatelor înaintea lui Dumnezeu şi întoarcerea acasă, pentru a cere iertare familiei sale. Când a revenit era un om nou, eliberat de iluziile rebeliunii care îl îndepărtaseră înainte.

 

Cum poţi să găseşti echilibrul între a nu sta cu mâinile în sân şi a nu lua decizii în locul celui drag care are o problemă?

Din păcate nu există un ghid de buzunar care să îţi arate  care este calea cea mai bună de a oferi ajutor.

Dacă persoana care are problema locuieşte în casa ta, ai un prilej foarte bun de a avea un impact asupra sa, prin regulile tale. Poţi să îi impui anumite cerinţe care îl/o vor forţa să ia decizii într-un mod responsabil.

Dacă în continuare alege să fie iresponsabil(ă) poţi să stabileşti o serie de consecinţe usturătoare.

Anumite familii i-au forţat pe cei dependenţi din mijlocul lor să intre în programe de reabilitare. Uneori chiar şi această abordare dă rezultate. După câteva zile petrecute în program el/ea realizează că trebuie să se schimbe şi rămâne pe calea restaurării şi a vindecării. Dar, din păcate cel mai adesea cei care au fost obligaţi să intre într-un centru de reabilitare părăsesc prematur programul şi curând revin la vechile obiceiuri. Familia are un rol cheie în ceea ce urmează să se întâmple acum. Îl/o vor primi în casă, sau îi vor refuza acest privilegiu până când primeşte ajutor?

Trăieşti cu teama că, dacă nu îţi salvezi copilul, o să moară?
Dacă pleacă de-acasă, îndepărtându-se tot mai mult pe calea mirajelor şi a auto-distrugerii, poţi să găseşti pace în gândul că Dumnezeu nu îi va pierde niciodată urma.

Provoacă-l să caute ajutor! Oferă-i alternative, nu îi ascunde adevărul, dar mai mult decât orice fii ferm – trebuie să decidă să se schimbe.

4. Nu îi uşura suferinţa

 Multora dintre noi nu ne este foarte greu să plecăm de lângă un străin suferuind, care nu are casă şi miroase urât. Dar când cel în cauză este din propria noastră familie, este mult mai dificil. Însă durerea este ceea ce determină schimbarea.

Atunci când venim în ajutorul celui pe care îl iubim şi îl împiedicăm să simtă consecinţele dureroase ale deciziilor sale greşite, îi alimentăm setul de iluzii şi prelungim perioada de cădere. În loc să o scurtăm.

Cum am „micşorat sacul ” fiicei noastre Fiica noastră a luat multe decizii proaste în ceea ce priveşte prietenii ei, aşa că a ajuns la droguri. Am salvat-o de multe ori: i-am plătit cauţiunea sau i-am dat bani chiar dacă ştiam că îşi cumpără droguri cu ei. Nu vroiam să se întoarcă la viaţă de furt pe care o dusese. Curând însă a început să fure de la noi. Am realizat că trebuie să o obligăm să facă o alegere dificilă. I-am spus: „Ori primeşti ajutor specializat, ori depunem plângere împotriva ta şi te trimitem la închisoare.” S-a mutat de-acasă şi curând situaţia ei s-a înrăutăţit. Ne-a sunat şi ne-a rugat să o primim înapoi, dar am refuzat. Nu am vrut să facem acest compromis. În cele din urmă, neavând unde să meargă (prietenul ei fusese închis), a acceptat să primească ajutor specializat. A intrat în programul Teen Challenge. Nu a fost deloc uşor, dar suntem atât de fericiţi că în sfârşit primeşte un ajutor autentic.                                                                   O mamă recunoscătoare

5. Este bine să începi din timp

      Mulţi dintre tinerii şi adolescenţii care vin la Teen Challenge spun că au început să experimenteze drogurile chiar înainte de adolescenţă. În societatea noastră disciplinarea copiilor este adesea privită ca un tabu, un obicei arhaic depăşit. Unii pun semnul egal între măsuri de disciplină şi abuz.

Disciplinarea corectă nu poate fi asemănată cu un abuz. Îmi amintesc când copiii noştri aveau 4 şi 5 ani. Neascultarea lor ducea la pedepse aplicate zilnic. Uneori eu şi soţia mea ne întrebam dacă măsurile noastre disciplinare dau vreun rezultat. Schimbările au fost foarte lente.

Dar pe măsură ce creşteau ( la 7,8,9 ani) copiii deveneau din ce în ce mai ascultători – nu perfecţi! Acest lucru se datora faptului că au învăţat care sunt consecinţele neascultării devreme în viaţa lor.

Sunt mulţi tineri, şi chiar şi adulţi care nu au învăţat niciodată această lecţie. Ei au experimentat doar „beneficiile” comportamentului iresponsabil, disciplina apărând destul de rar. Obiceiurile egoise prind rădăcini adânci în anii adolescenţei, când copilul ştie că mama şi tata sunt acolo să îl salveze de câte ori apare o criză.

Cu cât începi să impui metode disciplinare şi limte stabile mai devreme, cu atât micşorezi adâncimea prăpastiei.

Dacă fiul sau fiica ta are 40 de ani, cu siguranţă nu vei putea să te întorci în trecut, dar nu este prea târziu să schimbi viitorul.

6. Pregăteşte-te pentru un război emoţional.

 Dacă ai decis să ridici fundul prăpastiei şi să îl aduci pe cel care îţi e drag faţă în faţă cu rezultatele acţiunilor sale, fără să te mai oferi să îl salvezi, trebuie să te pregătşti pentru tunete şi fulgere:  „Ce fel de creştin eşti tu? Trebuie să ajuţi oamenii care sunt în greutăţi, mai ales când sunt din familie!”

Furia lor în acest punct seamănă cu cea a unui copil care este pedepsit şi strigă după tine „Te urăsc!”. Dacă nu ţii piept respingerii care vine din partea lor şi cedezi în faţa cererinţelor lor, nu faci decât să adânceşti prăpastia.

Cuvintele lui Isus de când era pe cruce pot să îţi dea putere atunci când îţi sunt aruncate vorbe grele. Hristos a spus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34)

A fost foarte dureros pentru Isus să facă ceea ce trebuia – să rămână pe cruce şi să plătească preţul pentru salvarea şi vindecarea noastră. Eşti dispus să mergi pe drumul cel bun, pe drumul care va fi probabil mai dureros, dar care va grăbi vindecarea celor dragi?

Este posibil ca gestul cel mai plin de dragoste să fie şi cel care provoacă cea mai mare durere, cel puţin pentru un timp – până când cel în cauză se întoarce de pe drumul pierzării, către calea lui Dumnezeu care duce spre libertate.

7. Nu încerca să grăbeşti procesul de vindecare

 Adesea s-a întâmplat să vedem persoane care au intrat în programul Teen Challenge şi au făcut progrese remarcabile către vindecare şi către o viaţă cu totul nouă. În acest punct familia este în culmea fericirii deoarece fiul sau soţul nu a mai arătat atât de bine de ani de zile. Relaţiile dintre ei se restaurează, greşelile trecutului sunt iertate. Larimi de bucurie şi zâmbete iau acum locul durerii, mâniei şi frustrării din trecut.

Am văzut familii care chiar au spus „Vino acasă astăzi. Te-am iertat pentru tot!” Ceea ce nu reuşesc ei să înţeleagă este că vindecarea înseamnă mult mai mult decât câteva kilograme în plus şi iertarea greşelilor trecutului.

Familiile trebuie să susţină cu grijă procesul de reabilitare prin care trece persoana care doreşte să scape de dependenţă.

Dacă un membru al familiei tale este în Teen Challenge trebuie să îl încurajezi să rămână în program până la capăt. Această sarcină nu este una uşoară. Mulţi studenţi întâmpină dificultăţi, frustrări şi vor să plece.

Nu te lăsa prins în vechiul obicei de a îl/o salva. S-ar putea să te sune şi să îţi spună „Vreu să vin acasă. Nu mai am nevoie de programul asta.” Adevărul este că ei trebuie să înveţe să facă faţă problemelor şi provocărilor vieţii, şi să fie constanţi în ceea ce priveşte deciziile responsabile pe care le iau.

Dacă îţi rupi piciorul şi trebuie să porţi un ghips, nu îl dai jos peste două, trei zile doar pentru că este inconfortabil. Ghipsul te limitează, într-adevăr, dar de fapt te protejează în timpul procesului de vindecare. A scoate  ghipsul mai devreme nu grăbeşte procesul de vindecare, dimpotrivă.

În acelaşi fel, nu lăsa promisiunile celui drag să te înduplece să accepţi „scurtătura” pe calea către vindecarea sa.  E posibil ca el/ea să încerce să te convingă că este gata să plece, că nu mai are nevoie de program.

Cel mai preţios lucru pe care îl poţi face într-un asemenea moment este să îi ceri să ducă programul la bun sfârşit.

O rugăciune a celor care au pe cineva ce încă rătăceşte Doamne, Îl/o încredinţez în mâna Ta! Fă orice ca să îl/o aduci în punctul schimbării reale. Spulberă iluzia! Nu voi sta împotriva lucrării Tale. Mă încred în Tine, Dumnezeule.

Am auzit mulţi părinţi şi soţii spunând: „Dacă pleci din program înainte de termen nu te primesc acasă.” Acest ghiont al realităţii a fost adesea ceea ce l-a făcut pe student să se răzgândească şi să rămână în program.

Nu există poate nimic mai dureros decât să îl vezi pe cel pe care îl iubeşti cum se auto-distruge în plasa dependenţei.

Dumnezeu oferă oricui şansa de a fi liber, dar nu forţează pe nimeni să Îi primească ajutorul.

Nu îl poţi obliga pe cel drag să primească ajutor, dar poţi să micşorezi prăpastia în care se prăbuşeşte, aşa încăt să fie confruntat de realitate cât mai curând. Procesul este dureros, dar beneficiile vindecării îşi vor face apariţia mult mai devreme.

De ce nu ai micşora prăpastia?

Ghid de discuţie

Următoarele întrebări pot să te ajute să reflectezi asupra propriei tale situaţii, sau pot fi folosite într-o discuţie de grup. Dacă te afli într-un grup trebuie să ştii că nu ţi se cere să dezvălui detalii specifice ale păcatelor, eşecurilor sau experienţelor personale din trecut.

1. Citeşte Luca 15:11-32. Ce experimentează fiul risipitor în căderea sa către „fundul prăpastiei”? (vezi în mod special versetele 12-16, 30-32)
2. Descrie condiţiile disperate în care se afla fiul atunci când a ajuns la capătul puterilor.
3. Atunci când îi era mai rău tânărului din pildă, Biblia spune că nimeni nu i-a venit în ajutor.
5. Ce crezi depre faptul că Dumnezeu nu arată niciun fel de mânie sau mustrare faţă de cei care nu au făcut nimic pentru a îl ajuta pe acest tânăr?
6. Care a fost schimbarea care a intervenit în viaţa tânărului?(vezi versetele 17-19)
7. În viaţa ta, ţi s-a întâmplat să fii într-o situaţie în care să simţi că „ţi-a ajuns cuţitul la os?”
8. Ce te-a făcut să apuci pe acel drum al auto-distrugerii?
9. Care era iluzia în care trăiai?
10. Ce ai simţit când te-ai izbit de fundul prăpastiei?
11. Au fost în viaţa ta persoane care să-ţi ofere ajutor nepotrivit, care să te scutească de consecinţele faptelor tale, adâncind astfel „groapa” în care cădeai şi respectiv agonia căderii?
12. A existat cineva care să micşoreze prăpastia? Dacă da, explică.
13. Cât de lung a fost procesul de vindecare în viaţa ta?
14. Ai pe cineva pe calea pustiiri care încă nu a suferit şocul realităţii?
15. Ai făcut ceva ca să salvezi această persoană? Dacă da, ce anume ai făcut?
16. Cât îţi este de dificil să Îl laşi pe Dumnezeu să facă ceea ce crede El de cuviinţă ca să îl aducă pe cel drag ţie în punctul schimbării?
17. Ce anume ai putea tu să faci ca să micşorezi prăpastia celui drag?