Dan

29 Septembrie 2007 este ziua în care Daniel Drăgan a pornit pe drumul restaurării vieţii în Fundaţia Teen Challenge România. Multe au fost pierdute, dar timpul părea că este de partea lui. Putea să recâştige tot ce a pierdut. Şi-a acordat această şansă iar acum după 15 luni viaţa se deschide cu alte perspective.

Înainte ...

... şi După

Viaţa decurgea într-un mod promiţător pentru mine. Născut într-o familie de doi copii în care sora mea era mai mică cu doi ani. Eu ar fi trebuit să fiu cel care îşi protejează sora, dar realitatea a fost alta. Drogurile m-au privat de şansa de a fi frate. Pe de altă parte nici tatăl meu nu mi-a oferit modelul ideal. Avea probleme cu alcoolul. Departe de ideea de a călca pe urmele lui, îmi doream să croiesc un alt fel de drum.

Copilăria a decurs liniştit; am terminat liceul în 2003, iar ulterior după terminarea acestuia mi-am găsit o slujbă în care am activat 11 luni. Aici am învăţat multe despre relaţiile cu oamenii, despre ascultare şi respect. Dar lupta cu sine nu a fost la fel de insistentă.

Din dorinţa de a încerca mereu ceva nou şi de a experimenta tot felul de lucruri care să mă „încarce”, am ales să merg în armată. Noul stil de viaţă şi posibilităţile pe care mi le oferea armata m-au determinat să îmi doresc acest stil de viaţă. După armată am reuşit să rămân în sistem cu posibilitatea de a face carieră. Dar ascensiunea se pare că a fost curmată de curiozitatea şi spiritul teribilist caracteristic. Acestea m-au condus la droguri. Am încercat pentru prima dată heroina. „Doar o dată” mă gândea eu, dar drogul şi stările pe care mi le dădea au fost mai puternice chiar şi decât voinţa şi disciplina vieţi militare.
Din acel moment au urmat 4 ani în care viaţa gravita în jurul drogurilor şi disperării de a face rost de banii necesari cumpărării acestora. Ascensiunea mea militară părea că ia sfârşit iar ceea ce era odată un vis frumos devenise acum o iluzie. Slujba mi-am pierdut-o din cauza lor, identitatea mea la fel şi tot ce mi-a mai rămas a fost doar visului unui tânăr făcut zdrenţe.
În tot acest timp am făcut viaţa familiei un iad din punct de vedere emoţional. Mi-am obligat mama să îmi ţină garoul când am consumat droguri pentru a mă injecta. Tatăl bea în continuare iar sora mea contribuia la tensiunea familiei pentru că a început cam în acelaşi timp să consume şi ea heroină. O familie care părea că va avea doi copii normali care pot face o bucurie părinţilor şi de care să te mândreşti nu mai vedea ieşirea.

Scurtele momentele de luciditate dintre două prize m-au ajutat să îmi văd drumul pe care am pornit. Nu mai eram mulţumit de mine de eşecurile personale. Îmi doream viaţa înapoi. Dar cine să mai mi-o dea? Oare se mai poate? Aşa că primele încercări de a restaura ceea era odată viaţa mea au început anevoios în 2007. În timpul primei internări la dezintoxicare am auzit despre Teen Challenge România. Dar nu a fost destul pentru mine, la acea vreme. Am terminat tratamentul şi am ieşit din nou pe stradă, în acelaşi mediu şi cu acelaşi anturaj pe care mi l-am câştigat în perioada de consum. Finalul era previzibil.
Răpus de heroină din nou, am solicitat a doua internare. Dar de data aceasta dispus să îmi ofer o şansă la Fundaţia Teen Challenge. Cât timp am stat am citit Cartea Crucea şi Pumnalul şi am văzut despre ce este vorba în Centrul de Recuperare. O noua abordare: una creştin-spirituală. „Oare ce mai e şi cu asta?” se gândeam pe măsură ce zilele treceau şi îmi înecam timpul în ţigările fumate. Totul era relativ din punctul meu de vedere. Nimic sigur şi capabil de a oferi un reper. Cu această abordare am intrat pe porţile Fundaţiei în 29 Septembrie 2007. Aici am descoperit că într-adevăr există un adevărat punct Nord în viaţă. Schimbarea este vizibilă acum la mine. Mulţi nu mă mai recunosc. Vechi colegi de camera de la dezintoxicare mă privesc acum ca pe un cu totul alt om. „nu mai este el, cel pe care îl ştiam. Modul în care se poartă, vorbeşte … nu e el”.

Mi-am găsit reperul pierdut şi valorile fixe care mi-au redat viaţa înapoi la un alt nivel, unul mai profund. Dumnezeu nu este Acel cineva de undeva de sus, opiul celor slabi, ci realitatea de care nu poţi fugi şi care transformă vieţile în totalitate.

Acum Dan este intern în programul nostru. Şi îşi doreşte să continue şi faza a 2 a de interni care este o extensie a programului venită în întâmpinarea nevoilor specifice şi dezvoltării abilităţilor de conducere şi relaţionare la oamenii cu nevoi speciale. Schimbarea pe care a făcut-o Dumnezeu în viaţa lui şi speranţa pe care i-a aprins-o în suflet vrea să o dea şi altora. Are puternice abilităţi de comunicare de la unul la unul. Ajută mult motivaţional pe studenţii care sunt în centru şi care trec prin perioade dificile, alături de personalul de la Centru Rezidenţial. Este implicat în programul de Outreach şi prevenire în licee, şcoli, biserici, închisori şi alte instituţii.